La noi nici cum nu e bine

Nu ma refer la noi la fiecare in parte, dar nici nu generalizez, deci cred ca mai bine zis ar fi ” la unii nici cum nu e bine”. Spun asta pentru ca acum ceva vreme era super cald si oamenii cadeau pe strada pe capete- asta pentru ca desi erau batrani sau aveau probleme cu inima ei isi cautau imediat ceva de facut. Aici nu vorbesc in necunostiinta de cauza, stiu cum gandesc ca am un “speicimen” din acesta acasa” Mi-a zis doctorul la 13 sa ma duc la el” -ete na…inseamna ca doctorul vrea sa mori, sau mi-e atat de cald in casa ies putin sa iau aer- da sigur ca in casa or fi 50 de grade si afara 15. Vrei sa te plimbi? spune asa si du-te nu veni cu tot felul de prostii.
Eu una suport foarte bine caldura, daca as putera lucra de pe un shezlong eu as fi cel mai multumit angajat- dar nu se poate, trebuie sa vin la birou ca toti oamenii si sa lucrez de aici- mare pacat pentru mine.
Asa, acuma dupa ce au trecut caldurile si credeam ca am scapat de tot, nu- vin ploile si inindatiile si etc.
Sa fie oare inceputul sfarsitului?

vremea buna aduce chiloti?!?

De cand ma stiu eu, in luna lui mai nu au fost niciodata 10 grade, mai putin acuma in 2010.

Si cum e vorba cantecului ” Dup-atata frig si ploaie, iar s-arata soarele, de-acum nu ne mai inghetata nasul si picioarele” , odata ce vremea s-a reincalzit lumea se dezbraca, dar nu de data aceasta nu in pantaloni si tricou, sau rochite, ci isi dau mai multe haine jos astfel incat unii ajung in chiloti.

Da, poate va mirati, ei bine si eu:) Azi in parcare la Kaufland treceau 2 tipe si 2 baieti. Una dintre fete imbracata normal, blugi si tricou, iar cealalta in…probabil ea zicea pantaloni scurti, dar sunt sigura ca erau chiloti tip boxeri.

Eh, acuma in ziua de azi, e democratie si fiecare face ce il taie capul, dar dupa parerea mea ar trebui sa umbli in chiloti, pardon boxeri, cand ai picioare frumoase, este inalta si subtirica nu iti dezgolesti tu ciolanele cu celulita care se observa de la 3 metri + ca totusi bunul simt si estetic la imbracaminte ar trebui totusi sa existe in mod obligatoriu.

Banc de iarna

Stiu ca desi e primavara, si nu mai ninge demult, dar stand de povesti cu colegele mi-am adus aminte de un banc primit in iarna, pe care vreau sa il impartasesc cu voi.

 “Un tip facea autostopul pe o strada pustie, intr-o noapte neagra si in mijlocul unei furtuni de zapada puternice.
Timpul trecea, … nici o masina pe drum si furtuna facea sa nu vada nici la 2 pasi in fata lui.
 La un moment dat apare o masina si se opreste in dreptul lui.
 Fara sa analizeze mult situatia, tipul se urca in masina.
 Dupa ce inchide usa, se uita spre cel de la volan … si incremeneste.
 La volan nu era NIMENI !!!
 Masina porneste usor, iar tipul, deja ingrozit, statea lipit de scaun, fara sa poata scoate vreo vorba.
 Apare o curba, … tipul incepe sa se roage in gand sa scape cu viata, si exact cand intra masina in curba, apare o mana prin geam si roteste volanul.
 Tipul, deja paralizat de groaza, vede cum de fiecare data cand ajunge la o curba, mana apare prin geam si roteste volanul.
 La un moment dat, vazand ca se apropie de oras, isi face curaj si sare din masina.
 Intra in primul bar care ii iese in cale si, ud si inspaimantat, cere 2 pahare de vodca si incepe sa le povesteasca celor din bar experienta groaznica prin care a trecut.
 Toti raman pe ganduri cand isi dau seama ca tipul plange, cu toate ca nu era beat.
 Dupa vreun sfert de ora, alti doi tipi inghetati bocna intra in bar, si vanzandu-l pe primul, unul dintre ei ii zice celuilalt:
 – Auzi, asta nu e tampitul care s-a urcat la noi in masina in timp ce noi o impingeam ?!?”

Tanti aia blonda

Sa va spun si voua ce am vazut eu in urma cu 2 zile. Mergeam la magazin ( in pauza de la servici) sa cumpar una alta de mancare atat pentru mine cat si pentru colegi-asta nu conteaza. Cand m-am dus spre alimentara observ o “tanti blonda” asa de vreo 40-40 si ceva de ani ca se uita si isi aranjeaza freza in geamul unei masini parcate

Ce mi-a atrat atentia a fost felul in care arata acea “tanti blonda”. Pe scurt arata ca la AWA( la noi in oras, cand eram mica la AWA stateau tantile alea pe care trebuia sa le platesti ca sa iti ofere ceva in schimb, si acuma nu va ganditi ca erau multe chioscuri si tarabe. Tanti la corp arata bine, se vedea ca nu e femeie muncita, nu a sapat pamant nici la tara si nici nu a lucrat in vre-o fabrica pe vremea lui Ceausescu. Totusi, se vedea ca are o varsta. Era tunsa scurt, vopsita blonda, machiata cu un roz ticlam pe la ochi, pe buze cu rosu aprins, (prea strident pentru gusturile mele). Imbracata  cu pantaloni 3 sfert de blugi, cu pantofi cu toc inalt si cu o bluzita care sa le permita barbatiilor sa ii observe sutienul.  In fine, ies de la alimentara si ma opresc sa iau inghetata, ca deh vine caldura. In timp ce stateam la rand,  o vad din nou pe tanti aia blonda ca ii cere unei doamne ce avea in carucior un copil mic 1 leu. Doamna  cu copilul, nici nu si-a ridicat privirea ci a plecat mai departe. Ma gandeam ca se cunosc, ca sunt vecine sau ceva de genul acesta. Eu nu as avea curaj sa cer nici un ban de la necunoscuti. La rand se aseaza un domn mai in varsta, in jur de 70 de ani. Ma gandeam ca sigur nu indrazneste sa vina sa ii ceara 1 leu bietului om, e si el batran, probabil are pensia mica, are nevoie de bani pentru medicamente si asa mai departe. Dar nu- vine si ii cere 1 leu. Imi venea sa ii dau eu dar sa il lase in pace- dar nici eu nu stateam bine cu banii ca era inainte de salar. Batranelul ii da 1 leu, blonda ii ia mana si i-o pupa apoi ii spune ceva la ureche. La care batranelul ii spune:  “nu-i nimic, du-te linistita ca eu oricum nu mai pot” Apoi ii mai sopteste ceva la ureche si pleaca mai departe. Eram curioasa sa vad de ce il asteapta dar din pacate trebuia sa ma intorc la lucru si sa ma apuc de treaba.

Acuma ma intreb, ce i-o fi spus la ureche?

Resurse umane si rahat copt ( de la munca adunate)

Daca ar fi stiut ce-l asteapta, Seful l-ar fi ascultat pe Paulica si i-ar fi acordat acea marire de salariu. Nici nu cerea mult omul, 1 milion de lei vechi si prapaditi, macar sa-si scoata banii dati pe transportul in comun si, poate, si ceva din factura de mobil necompensata. Paulica avea prea mult bun simt sa-i spuna Sefului sa faca bine si sa-i sune personal pe acei furnizori din cateva simple motive: 1) Nu-i cad coaiele; 2) Cuvantul lui are mai multa greutate; 3) Paulica era prea gras si cu craci prea strambi ca sa fie secretara, fie si a Sefului, aflat la varsta temerilor si indoielilor, drept pt care ar fi regulat si-o pisica, numai sa-si reconfirme indoielnica virilitate; 4) Seful avea minute nelimitate, Paulica vorbea pe banii lui (putini).

L-am auzit de multe ori pe Paulica spunand cu naduf ca lucram intr-o firma de cacat. Si ca merita sa ne pisam pe ea si sa ne caram in lumea larga. Dar n-aveam cum sa-mi inchipui nici in cele mai negre vise ca refularile pasnicului Paulica aveau sa se adevereasca mai ceva ca abstractiunile lui Nostradamus.

Si se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluviana, numa’ buna sa stai acasa, cu plapuma-n cap, necum sa vii la scarbici. Un fum alb gros, o duhoare patrunzatoare patrunsese in tot sediul, in toate ungherele, in toti porii. Nu atat frica de incendiu ne-a precipitat pe toti afara, in ploaie, ci mirosul acela lugubru, care parea ca ne exfoliaza esofagul si plamanii.
“Ce Dumnezeu o fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurtcircuit?” “De unde, miroase a sobolan mort, cred ca s-o fi prins unul in fire si asta i-a fost!”, ne dadeam noi cu parerea. Evident ca nimeni n-a avut curajul sa orbecaie prin fumul gros inauntru nici macar pt a-si salva hainele.

Ne-am numarat intre noi. Lipsea Paulica. “Te pomenesti ca a ramas inauntru, bai, sariti si scoateti-l, ca asta se asfixiaza acolo si, aitist nebun ce este, daca nu ii da nimeni un mail ca arde sediul, singur nu-si da seama”.
“Nu va duceti, ca muriti degeaba, Paulica a iesit val-vartej acum 10 minute”, ne-a spus o colega. Si dus a fost. Nu si consecintele plecarii sale intempestive.

Ce am aflat ulterior a fost o palma pe obrazul tuturor domnisoarelor de la resurse umane care ne invata ca la interviu se merge cu capul in pamant si nu se intreaba de salariu. Asa facuse si Paulica si a ajuns ca noi toti, doar ca pragul lui de toleranta era altundeva situat. Ardelean molcom, Paulica se enerva greu, dar cand ajungea la concluzia ca-i bai, apai bai era!

Dupa a douazecea intrevedere cu Seful, in care i se pusese aceeasi placa (compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari – normal, Seful isi luase 4×4 si pasase vechea masina socrilor – ca el, Paulica, este platit oricum regeste pt munca “de rahat” pe care o face, ca ar trebui sa fie recunoscator ca i s-a dat sansa de a munci la patron strain si ca este un vierme profitor), Paulica a ajuns la concluzia ca-i bai.

Restul e istorie. Cand firma e de cacat, iar tu faci – zice Seful – munca de rahat, nu poti decat sa accepti ca duci o viata de rahat. Dar macar cald sa fie, sa nu faci amigdalita. Drept pt care Paulica si-a facut nevoile pe platoul din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, incolacit, ca un kurtoskolacs, de abia a incaput. Dupa care ardeleanul scos din minti, pe care nimeni nu-l auzise un an ridicand tonul, a rotit temporizatorul pt 10 minute. Si dus a fost.

Domnisoarele de la resurse umane ar trebui sa invete ca un rahat copt lent si uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute nu ingrozitor, ci este insasi definitia ororii. Pute insidios, pt ca nu te paleste dintr-o data, ci lent, prin toate lufturile de sub usi si intra pana si-n tencuiala. Ceea ce s-a si intamplat.

– n-am mai putut purta niciodata haina uitata in cuierul de pe holul de langa biroul sefului, unde era amplasat nefericitul cuptor cu microunde. Nici colegii mei
– sediul a trebuit sa fie abandonat definitiv. Dupa 2 saptamani de stat cu usile si ferestrele vraiste, mirosea ca la crematoriu. Nici zugravitul nu a rezolvat mare lucru, desi a costat mult mai mult decat milionul in plus la leafa bietului Paulica
– a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de privata comunala, cu imbunatatiri de mahon nobil
– cuptorul respectiv n-a mai fost bun nici pt tiganii care treceau prin zona sa ridice deseurile. “Da’ ce-ati facut, manca-v-as, v-ati uscat cainele in cuptor si l-ati uitat acolo?!”, ne-au intrebat ei si au renuntat sa-l mai ia
– Luminita a facut hepatita. De greata. Acum sufera si de constipatie cronica si colon iritabil, pt ca orice drum la toaleta pt cuvenita usurare ii da frisoane
– Seful a pierdut un contract banos de publicitate cu o mare agentie. Clientii au intrat la banuieli vazand ca El Lider Maximo se tot codeste sa-i invite in sediu si se intalneste cu ei prin restaurante si hoteluri. Probleme de bonitate, daca nici sediu nu-si permit – si-or fi zis ei si dusi au fost. Pt ca zgarciobul nici macar n-a vrut sa inchirieze temporar un alt sediu.
– chiar daca lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acasa si cu atat mai putin nu concep sa o mai incalzesc la microunde. Si asta ma costa al naibii. Unde mai pui ca am fobie la electrocasnice

Ziceti si voi, acum. Nu era mai ieftin sa-i fi dat amaratului blestematul acela de milion in plus?

Ce e aia leapsa

Citeam ieri un blog al unui prieten(nu dau nume sau link pentru ca doreste sa ramana anonim) cand observ un post numit “leapsa” . Ma uit si citesc cateva raspunsuri la alte cateva intrebari (diverse de altfel) Apoi intru sa vad pe cine citeste el, si dau din nou de un post numit “leapsa” , citesc, cam aceleasi intrebari. Mai citesc 2-3 bloguri in care gasesc posturi numite “leapsa si stau si ma intreb ce o fi asta si de ce toata lumea are pe blog asa ceva.

Sa fie la moda?

Sau unele persoane tin neaparat sa raspunde la ceva intrebari si nu stiu cum sa intituleze postul?

Caut si eu pe dex si gasesc vreo 2 raspunsuri si anume:

LEÁPȘĂ, lepșe, s.f. (Pop. și fam.) Lovitură dată cuiva cu palma.

LEÁPȘĂ lépșe …. De-a leapșa joc de copii. /Onomat.

Sigur “lepsele” de pe bloguri vor sa fie ceva jocuri de copii,  insa totusi eu nu le gasesc rostul.

De ce ziua femeii?

Cautand pe net raspunsul la postul anterior( ce se sarbatoreste de 8 martie ziua femeii sau ziua mamei) am gasit un articol despre cum a fost infiintata aceasta zi,  si de ce este ziua femeilor si nu a barbatiilor.

Si cum spunea Radu 8 martie ” E doar o simpla data si in acelasi timp e si ziua barbatului. “

Ziua de 8 martie, motiv de bucurie pentru doamne si domnisoare. Se daruiesc flori, se fac cadouri, se venereaza femeia. Putini stiu ca ziua internationala a femeii marcheaza, de fapt, o comemorare. In urma cu 100 de ani, intr-un incediu dintr-o fabrica din New York, si-au pierdut viata numeroase muncitoare. Angajatele fabricii americane de textile au declansat un protest fata de conditiile de munca, iar initiativa lor a fost punctul de plecare pentru fixarea datei de 8 martie ca fiind “Ziua Internatinala a Femeii”.

In anul 1910, la Internationala Socialista din Copenhaga, s-a hotarat ca o zi pe an sa fie consacrata sarbatoririi pe plan international a femeii muncitoare, iar in anul 1977, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a decis ca aceasta zi sa fie 8 martie.

In tarile Europei Occidentale, aceasta zi este asociata cu lupta femeii moderne pentru emancipare, transmit agentiile internationale de presa. In Italia, de exemplu, de 8 martie sunt organizate reuniuni – nu lipsite de teme si polemici politice, cu accent pe afirmarea drepturilor femeilor, a sigurantei acestora la locul de munca, a sanatatii, transmite agentia ANSA.

In tarile baltice, pe 8 martie se pune mai mult accent pe Ziua Mamei. Copii daruiesc mici cadouri si flori mamelor. Tot in aceasta zi, barbatii ofera flori femeilor care le sunt aproape, in semn de multumire, respect si iubire.

Povestea este preluata bineinteles de pe blogul de 8 Martie, intrati acolo pentru mai multe resurse si detalii cu si despre ziua femeii, ziua de 8 Martie.